56 activități zilnice pentru copii cu vârsta 2-3 ani
Iată că am încheiat și al treilea an din viața fetei mele în februarie și mi-am propus să fac o listă lungă cu activitățile pe care le-am practicat de-a lungul anului – activitățile care ne-au ajutatat să scăpăm de plictiseală și monotonie, ne-au umplut zilele și au dezvoltat sau consolidat diverse abilități.
Eu am avut mare noroc de faptul că ea se juca și singură și nu solicita să fiu permanent implicată în jocul ei. Era suficient s-o ghidez spre o anumită activitate sau joacă, după care o lăsam independent. Însă, dacă ești un părinte al unui copil care te solicită să te joci permanent cu el/ea, să știi că te înțeleg perfect – primul copil era exact la fel. De la el și pornise interesul în a căuta diverse idei de a-mi ocupa copiii, astfel ca să mă simt și eu bine și neplictisită de una și aceeași joacă.
Dacă să vorbim despre etapele de dezvoltare, perioada de la 2 la 3 ani este cea mai bogată din punct de vedere al activităților care pot fi organizate. Copilul deja a căpătat multe abilități noi, devine mai atent la detalii, este mai curios și dornic să descopere și este deja pregătit pentru diverse activități ce implică motorica fină – ceea ce înseamnă o varietate mare de activități și jocuri.
Eu, pur și simplu, am savurat această etapă din viața fetei mele, am experimentat și testat diverse idei, am jucat împreună cu ea, am asistat și la frustrări și reușite și i-am creat un mediu în care ea să descopere și să însușească abilități noi.
Multe dintre aceste activități sunt potrivite atât pentru copii mai mari, cât și mai mici, însă cu mici ajustări. Este foarte important să cunoști care sunt abilitățile copilului tău. Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său: un copil de 3 ani se pricepe deja să tragă apa cu o seringă, dar altul însușește această sarcină abia pe la 4 ani. Și, nu în ultimul rând, nu-ți fie frică să experimentezi.
Activitățile din această listă pot fi organizate destul de repede și nu necesită mari cheltuieli sau pregătiri. Am folosit (și continuu să folosesc) multe obiecte simple ce pot fi găsite prin gospodărie.
56 de activități zilnice pentru copiii de 2 ani
*Selectați activitățile ce sunt sigure și potrivite copilului dvs și neapărați supravegheați copiii mai mici pe toată durata activității
1. Joaca cu făină de porumb: caută nasturii sau toarnă cu lingura în diverse vase sau forme pentru brioșe.
2. Sunați buneii.
3. Bobițe din plastilină – se pregătesc multe bobițe colorate din plastilină tare (clasică) și o foaie albă. Cu carioca se trasează câteva cercuri colorate, iar copilul va strivi bobițele în cercurile corespunzătoare.
4. Ceremonia de ceai – pretinde că savurezi ceaiul servit, cere să ți se pună și niște miere – intră în rol! Puteți așeza câteva animale pe scăunel (sau pe pervaz) și serviți ceai tuturor.
5. Dansăm, facem sport, alergăm – pornește muzica și distrează-te activ alături de copilul tău.
6. Plastilină moale – e jocul ei preferat. Se modelează o „pâinică” lungă și copilul va felia cu un cuțitaș de plastic.
7. Aruncă bănuții în pușculiță (noi folosim bănuți de jucat de plastic, dar și adevărați).
8. Desenează cu creta pe tablă (vezi în articol).
>>Citește și Sugestii pentru o mai bună conectare emoțională cu copilul tău
9. Îmbrăcăm elastice mari pe gura unui borcan cu gât îngust – dezvoltă foarte bine motricitatea fină.
10. Instrumente muzicale – fie jucării sau improvizate (de exemplu – toba din diverse oale).
11. Cartonașe cu imagini: culori, animale, obiecte din casă, litere, fructe/legume (le găsești în librării).
12. Joaca cu păpușile/animale de pluș: le hrănim, plimbăm, adormim, băim etc.
13. Pomponuri – cu ajutorul cleștelor de bucătărie sau cu mâna va sorta pomponurile după culoare.
14. Ștampiluțe – modelăm tubul de la hârtia igienică sub formă de inimă (cu ajutorul unui elastic), cufundăm în vopsea și facem ștampile (vezi detalii).
15. De-a doctorul: dacă nu ai trusă de jucat, creează una din tifon, seringi fără ac, tetroscop, spray-uri golite, bețișoare cu vată, discuri de vată, bețișoare de lemn, pansamente, mască medicinală etc. Acum puteți începe să tratați animalele/păpușile.
16. Confecționăm brățări din sârmă flaușată și paiuri tăiate.
17. Răsfoim albume foto de familie împreună.
18. Curățenie – oferă-i copilului câteva sarcini și lasă-i la dispoziție câteva „instrumente”: cu o lavetă umedă va șterge praful, podeaua, ușile de la dulap, geamurile, să spele vase, să măture etc.
19. Întâlniri de joacă – invită o prietenă cu copil la voi acasă (ori mergeți la ei) – copiii se vor juca, mamele își vor satisface necesitatea de a socializa.
20. Pulverizator – să stropească toate florile (așterne un prosop dedesupt sau le pui în cadă), să stropească geamul după care îl va șterge cu un prosop mic.
21. Cleștișori – să prindă cleștișori de marginea unei cutii de carton sau atârnă rufele la uscat pe o sfoară.
22. Joaca cu fulgi de ovăz și apă – într-un bol de plastic toarnă apă, iar în alt bol mic pune fulgii de ovăz (mici) și o lingură. Oferă-i un tel și arată-i cum să toarne ovăzul cu lingura în bolul cu apa și să ameste cu telul.
23. Turnulețe din paste tubulare sau inelușe din cereale.
>>Citește și Schimbări de comportament la copii în pandemie: cauze și soluții pozitive
24. Tunel – trecem prin tunel sau ne aruncăm mingea unul altuia prin tunel. Alternativă – tunel creat din scaune și cearșaf.
25. Citim sau răsfoim cărțile.
26. Baloane de săpun – modalitate simplă și accesibilă de a distra un copil.
27. Antrenarea cu foarfeca – taie fâșii lungi din hârtie colorată (lățimea 1 cm) și ajută-l să taie bucăți mici. Pentru început folosește foarfece de antrenare.
28. Pictăm cu bețișoare cu vată prin metoda punctării.
29. Pune diverse crupe și boabe în farfurii și lasă copilul să transfere acestea cu lingura în orificiile de la forma pentru cuburi de gheață sau pentru brioșe.
30. Transferă apa cu ajutorul unei burete.
31. Lego mărime mare – creăm turnuri înalte.
32. Spală vasele în chiuvetă cu o buretă: pahare/farfurii de plastic, capace de la borcane, ustensile de bucătărie, tacâmuri etc.
33. Călcă hainele – cu fierul de călcat rece (ideal cel de călătorie) și un pulverizator. Necesită supraveghere!
34. Nisip kinetic sau nisipul din făină – răstoarnă nisipul într-o tavă cu margini ridicate, oferă-i diverse ustensile (lingură, cuțitaș de plastic, păhăruțe de plastic, fărfurioare) și lasă-l să-și „murdărească” mâinele. Și neapărat așterne un cearșaf dedesubt pentru a curăța mai ușor.
35. Pictură „uriașă” – lipește o coală de hârtie de podea (cu scoci).
>>Încearcă și jocul educativ Unește Cifrele
36. Motricitate fină în bucătărie – rupe salata/pătrunjelul, curăță mandarinele sau oăule sau taie banana cu un cuțitaș. Sau oferă-i legume adevărate în joaca de-a bucătarul.
37. Colaj din hârtie colorată – după ce a tăiat cu foarfeca diverse forme din hârtie sau după ce le rupe cu mâna, le lipește cu clei pe o hârtie.
38. Spală încălțămintea cu peria.
39. Tradiționalul <De-a v-ați ascunselea>.
>>Citește și Motivul adevărat pentru care mamele țipă la propriul copil
40. Învățăm culorile prin sărituri.
41. Puzzle din lemn – copiii de la 2 ani încep cu puzzle cu forme (animale, forme geometrice, mijloace de transport) sau puzzle de carton din 2-3 piese.
42. Experiment cu bicarbonat de sodiu și oțet.
43. Turnuri din cuburi sau pahare de plastic – apoi le distrugem fie cu piciorul, cu mâna (noi și cu burta), cu un baston sau cu mingea.
44. Construim un cort din cearșafuri, perne și scaune.
45. Jucăm cu balonul.
46. Colorăm cu carioci, creioane, pictăm cu acuarele sau vopsele lichide pe hârtie sau pe geam cu pensula groasă sau cu degete. Colorăm forme de ghips.
>>Află care este Motivul adevărat pentru care mamele ajung să țipe la propriul copil
47. Joaca cu apa – pe o tavă cu margini ridicate pregătește păhăruțe de volume diferite, borcănașe și boluri mici. Dă-i copilului o sticlă de plastic (sport) plină cu apă și lasă-l să toarnă apă în fiecare vas sau să transfere apa dintr-un vas în altul.
48. Stickere – le lipește pe podea, în caiet, pe dulap, scaun, pe fața mea/pe corp, pe haine. Apoi le dezlipește.
49. Ne jucăm în cada cu apă – când deja orice idee de joacă se epuizează, ori nu ai chef de joacă, umple-i cada cu apă și jucării!
50. Cremă de corp – îi torn puțină cremă în palme și ea o aplică pe picioarele mele sau mâini.
51. Ladă senzorială: umple o ladă de plastic sau un capac de la cutie de carton cu orez, făină de porumb, boabe de mazăre sau ovăz de fulgi, oferă-i o lingură și lasă-l să umple diverse recipiente. Necesită supraveghere maximă la copii mai mici!
52. Gătim împreună – bate ouăle cu telul, adăugând lapte câte puțin sau făină, presară dovleac sau brânză pe foi de plăcinte etc.
53. Descoperim parcuri sau terenuri de joacă noi.
54. Pictează pe oglindă sau pe geam cu creioane pentru sticlă sau vopsea lichidă/guașe.
55. Ascundeți-vă cu o lanternă sub o cuvertură. Multe chicoteli sunt garantate!
56. Se antrenează să prindă mingea (de pluș sau umflată slab).
Cam acestea au fost activitățile ei preferate (dar și ale mele) în al treilea an de viață. Sper mult că vei consulta această listă pentru fiecare zi, astfel ca copilul, dar și tu să nu ajungeți la plictiseală sau pană de idei.
Voi cum petreceți zilele cu copii micuți? Dacă ai și alte idei de a-i ocupa p copii de 2-3 ani, atunci te rog împărtășește-le pentru a completa lista.
Ești în căutare de alte idei pentru a petrece util timpul cu copiii? Atunci te invit să te abonezi la blog AICI (pentru a primi notificări când public articole noi), pagina de Facebook și mă poți urmări pe profilul de Instagram, unde zilnic vin cu inspirații pentru părinți și copii în Istorii.
***
S-ar putea să-ți prindă bine și aceste articole:
- Turnuri din paste
- {Nisip} pufos din făină
- 5 activități de interior pentru copiii de la 2 ani
- Exercițiu de motricitate fină cu cleștișori
Cu Drag, Natalia
30 thoughts on “56 activități zilnice pentru copii cu vârsta 2-3 ani”