80 de activități pentru copii 9+ și adolescenți în carantină
Peste 80 de idei de activități și resurse utile și creative pentru copii mari (vârsta 9+) și adolescenți în carantină.
A trecut deja o lună de când suntem în carantină din cauza Covid-19 și încă nu avem nicio perspectivă când se va termina. Copiilor mici le este greu, dar copiii mai mari și adolescenții chiar se confruntă cu plictiseala (de ai impresia că-i doare). Erau obișnuiți să aibă o viață activă, cu antrenamente, activități, întâlniri cu prietenii, școala și o groază de teme. Acum, însă, cea mai mare provocare a părinților este să găsească căi prin care să se conecteze cu ei și să nu-i piardă în ecrane 16 ore pe zi pe timp de carantină.
Foarte des îmi aud fiul (11 ani) spunând „N-am ce face” și asta ca și cum ar fi o scuză pentru a lua consola în mână. Dar eu nu vreau ca el să țină minte că toată perioada de izolare în casă a petrecut-o în fața ecranelor. Așa că am decis să adun într-o listă cât mai multe idei de activități și resurse utile și creative pentru copilul meu și, firește, s-o împărtășesc și cu alți părinți care luptă cu plictiseala copiilor mai mari.
Circumstanțele în care ne aflăm acum din cauza pandemiei pot deveni o oportunitate pentru părinți și copii: această criză o putem transforma într-o perioadă memorabilă care se va asocia cu emoții pozitive, momente vesele cu familia, când au creat ceva nou și au însușit abilități noi.
Analizați împreună această listă și alegeți ceea cu ce rezonează adolescentul și, de ce nu, să completați și cu ideile voastre. Recomand să tipăriți lista și să o lipiți la vedere.
Pentru o navigare mai ușoară, am repartizat pe categorii aceste activități pentru copii mari pe timp de carantină.
80 IDEI DE ACTIVITĂȚI ÎN CARANTINĂ (COPII MARI ȘI ADOLESCENȚI)
Dezvoltarea personală/Abilități noi
- Învață să cânți la instrumentul pe care îl ai acasă.
- Încearcă o rețetă de brioșe, fursecuri sau copturi de unul/una singur(ă) sau cu ajutorul părintelui. Încearcă Pudding de ciocolată, Brioșe care se prepară în blender sau Biluțe sănătoase de ciocolată. Dar găsești sute de rețete bune pe canalul Valerie’s Food.
- Filmează diverse momente din carantină și creează un filmuleț folosind aplicațiile de video-making (mie îi plac Movavi și iMovie – găsești tutoriale pe youtube).
- Citește o carte bună – vezi aici câteva titluri.
- Îmbunătățește-ți abilitățile de fotograf: surprinde detalii (învață focusarea), surprinde emoțiile familiei.
- Devino expert în domeniul tău de interes – studiază, urmărește tutoriale, exersează, dacă cunoști bine engleza aplică pentru cursuri online.
- Învață mai bine o limbă străină.
- Creează un Vlog Culinar – alege o rețetă, filmează toți pașii (te pot ajuta frații sau părinții), o editezi și o distribui pe rețetele sau pe Youtube. Aici vezi cum am creat video culinar cu fiul meu.
- Învață să joci șah sau dame.
- Memorizează capitalele și găsește-le pe hartă. Testează-ți părinții.
- Învață Sudoku.
Creativitatea
- Origami
- Învață să desenezi imagini 3D (găsești tutoriale pe youtube).
- Creează un slime – găsești diverse rețete în funcție de materialele pe care le ai acasă.
- Învață cum să confecționezi o jucărie de pluș.
- Confecționează o hrănitoare pentru păsări.
- Învață să desenezi folosind tutoriale de pe Youtube (Art4Kids Hub).
- Învață să tricotezi un fular sau șosete, croșetează, încearcă macrame. Poți învăța chiar să tricotezi sau croșetezi cu degetele (vezi aici un tutorial și croșetarea).
Timp în familie
- Jocuri de societate cu frați/părinți. Jocurile noastre preferate: Activity, Monopoly, Animouv, UNO, Spot it.
- Pregătește o cină ușoară pentru familie.
- Fă un interviu pentru părinți pregătind diverse întrebări care te interesează. Îi poți chiar și filma în timp ce răspund – va fi o amintire frumoasă pentru toți.
- Sună-ți buneii prin apel video – se vor bucura să te vadă.
- Însușește un nou joc de cărți și joacă-l cu familia.
- Creează un album foto de familie (fizic sau online). Acum Celebook.ro are oferte speciale.
- Testează-ți puterea prin armwrestling.
- IQ Puzzle – o provocare pentru toată familia! Cei de la IQ Puzzle Moldova fac livrări la domiciliu.
- Întreabă-ți părinții despre cum s-au cunoscut, cere-le să-ți povestească întâmplări haioase din copilăria lor, răsfoiți pozele vechi.
- Privește un film, documentar, show de călătorie, serial. Aici ai lista cu câteva idei de filme de familie.
- Surprinde-ți părinții cu o surpriză plăcută.
- Jocul Lupta pe mare – ai nevoie de un pix și foi de matematică (regulile jocului găsești în google).
- Family Puzzle – alegeți un puzzle de 500-1000 de piese și implică toți membrii (dar nu imagini complicate care vor genera frustrări).
- Creează Arbore Genealogic al Familiei și studiază-l.
- Picnic la balcon sau în living
- Jucați volei cu un balon
- Seara de karaoke
- Lupta cu perne
- Jocul „Cine clipește primul”.
- Bătălia cu ciorapi: adună multe perechi de șosete, fă din ele bile și începeți lupta. Noi de regulă ne punem pe părți opuse a patului din dormitor și cronometrăm 2 minute. Trebuie să scapi de bile din zona ta. Câștigă acea echipă care are mai puține bile.
- Foc de tabără pentru cei care au curte proprie.
- Jocuri distractive de familie.
- Participă la curățenie în casă (spală vasele, calcă, aspiră, șterge praful curăță oglinzile etc).
- Citește o carte fraților mai mici.
Just for Fun
- Desenează ceva simplu (animal, casă, mașină) cu ochii închiși și apoi amuză-te de creație. Neapărat implică-ți și părinții.
- Sport acasă, 10-15 min zilnic (ne place acest Antrenament, HIIT workout și acesta).
- Încearcă experimente cu ouă.
- Just Dance – adună-ți familia în fața televizorului (laptopului) și porniți Just Dance și vedeți cine reușește să danseze mai bine. E o activitate tare veselă! Bonus: filmați tot dansul și apoi râdeți privindu-vă dintr-o parte cum dansați.
- Construiește o cetate din cărți de jucat fără să se prăbușească.
- Yoga – recomand acest video Yoga for Kids
- Învață să fluieri cu ajutorul degetelor.
- Încearcă experimentul cu bicarbonat de sodiu și oțet.
- Sună-ți un prieten sau mai bine creează un Video Chat cu gașca ta de prieteni (poți folosi și Zoom). Sigur aveți despre ce vorbi.
- Scrie o scrisoare prietenului/prietenei sau buneilor despre ce îți place la el/ea, ce-ți plăcea să faceți împreună și ce urmează să faceți după ieșirea din izolare și trimite-o prin poștă electronică.
- Spală-ți mâinile! 🙂
- Inventează o istorie scurtă, după care ilustrează sau creează benzi desenate.
- Dacă locuiești la casă, petrece timp afară jucându-te sau ajută-ți părinții la grădinărit. În curte sigur găsești multe activități.
- Dacă ai binoclu, găsește păsări care se opresc pe lângă geam/casă și studiază-le atent.
- Fă ordine în dulapuri, sertare, mai aruncă din lucruri inutile sau adună un coș cu obiecte pe care să le donezi sau faci cadou unui prieten.
- Decorează-ți camera.
- Lecție de Zumba sau Dans – găsește pe youtube.
- Spală mașina părintelui în curtea casei.
- Carantina? E momentul potrivit să fii creativ(ă) și să editezi video în Tik Tok.
- Gătește pizza.
- Plantează semințe într-un ghiveci.
- Fă careva modificări în odaia ta.
- Cred că e timpul să completezi Chestionarul la sfârșit de an școlar.
- Încearcă să prepari smoothie (vezi Ghid pentru începători).
Pentru relaxare
- Scrie în agendă personală și începe un fel de #jurnaldecarantină unde descrii cum decurg zilele acasă, emoțiile asociate acestei perioade, planul zilnic și planul pentru vară sau după ce ieșim din carantină.
- Întocmește o listă cu „50 de idei pentru vacanța de vară”. Nimeni nu a anulat să visăm și să ne facem planuri de viitor.
- Planifică o vacanță de vis (destinația, alege hotelul, locuri de vizitat).
- Întocmește o listă cu 50 de lucruri pe care le vei face atunci când se va sfârși carantina și revenim la viața normală.
- Capsula Timpului – scrie pe o foaie emoțiile pe care le trăiești acum, ce simți față de părinți, ce vise și dorințe de viitor ai, după care o pliezi și o pui într-o cutie (sau ou de la Kinder) și îngroapă cutia în curte sau grădină fără ca cineva să vadă. Va fi frumos să descoperi comoara peste mulți ani.
- Exercițiu de reunoștință – în fiecare seară, scrie 3 lucruri care te-au făcut să te simți bine azi (sau comunică-i părintelui). Acum este important să ne focusăm pe momentele pozitive.
- Trage un pui de somn.
- Ascultă muzică în căști în timp ce stai la balcon.
- Fă o baie cu spumă ascultând muzica preferată.
- Ai nevoie de oxigen – ieși la balcon!
Tururi Virtuale
- Muzeu Louvre https://www.louvre.fr/en/visites-en-ligne.
- Spectacole de teatru online.
- Lista muzeelor cu tur virtual și imagini panoramice din România.
- Jocuri pentru învățarea mai ușoară a geografiei https://geogra.ro/joc/ro/index.php
- San Diego Zoo https://kids.sandiegozoo.org/videos
- Muzeul Național de Istorie (New York) https://naturalhistory.si.edu/visit/virtual-tour
- Cirque du Soleil, spectacolul din 27 Martie
- Exploră Cele 7 minuni ale Lumii.
- Fă o tură în Vârful Everest.
- Explorează Lisabona, Portugalia (imagini 3D).
Recomandări pentru părinți pe durata izolării sociale din cauza COVID-19
- Nu uita că suntem cu toții în aceeași situație, nu doar copilul tău.
- Nu uita că scopul în această perioadă critică este continuarea învățării, dar nu imitarea școlii între pereții casei. Acum nu e momentul să fugim după performanțe academice; cu toți vom recupera materia.
- Ai grijă de semnele anxietății la copil, vorbește despre necesitatea de a sta acasă, că el/ea este în siguranță acasă, că părinții au grjiă de siguranța lui/ei.
- Nu-i lăsa să privească știrile.
- Schițează un program zilnic și lista cu activități/ritualuri.
- Fiți flexibili!
- Inițiați discuții pe teme interesante sau provocătoare pentru vârsta lor.
- Asigură-te că face mișcare zilnică.
- Monitorizează ceea ce urmărește pe internet.
- Permite-i să vorbească zilnic cu prietenii, preferabil ar fi apeluri video – e vârsta când interacțiunile sociale sunt importante.
- Redu timpul pe care îl petrece în fața telefonului, în schimb comunicați cât mai mult, implică-l(o) în diverse activități de casă, jucați, petreceți timp împreună. Ei au nevoie acum de conexiune!
- Posibil să observi intensificarea crizelor emoționale – validează-i emoțiile, nu-l/o pedepsi pentru asta. Copilul este la fel de stresat ca și adulții. Fiți înțelegători!
- Ai grijă de siguranța emoțională a copilului tău.
Sunt curioasă cum te descurci tu având un copil mare în casă? Simți că este o provocare sau vă bucurați de această perioadă?
Ești în căutare de alte idei pentru a petrece util timpul cu copiii? Atunci te invit să te abonezi la blog AICI (pentru a primi notificări când public articole noi), pagina de Facebook și mă poți urmări pe profilul de Instagram, unde zilnic vin cu inspirații pentru părinți și copii în Istorii.
Cu Drag, Natalia