7 Idei simple DIY de Calendar de Crăciun {Advent}

CAMERA DE JOACĂ

Creează magie și amintiri frumoase pentru copilul tău cu ajutorul unui Calendar de Crăciun (Advent). 

Calendarul de Crăciun sau Advent Calendar a devenit deja o tradiție în familie noastră de câțiva ani pe care copiii o așteaptă cu nerăbdare. Am testat câteva sisteme de calendar sau forme, dar și concept.

Primul, evident, a fost unul tradițional, cumpărat din supermarket, ce conținea doar bomboane micuțe de ciocolată.

Apoi, trei ani în urmă, o prietenă mi-a sugerat să includ, pe lângă bomboane, și activități de iarnă pe care să le facem împreună cu copiii. Cu această ocazie, am creat împreună un calendar diy din cutii de la chibrite, despre v-am povesti încă n 2015.

Creează suspans cu ajutorul unui Calendar de Crăciun

De atunci, m-am ținut de ideea de a include diverse activități, cât de mici și neînsemnate nu ar fi, pe care copiii le așteaptă cu entuziasm. Firește, atunci când ne planificam activitățile, eram convinsă că le voi reuși pe toate, dar se întâmpla că interveneau anumite situații care nu ne lăsau să îndeplinim activitatea din acea zi, ori eu timp n-aveam sau chef 🙂 De aceea, rămâneau unele datorii pe alte zile.

Copiii, în schimb, erau absolut flexibili pentru că anume ritualul de a deschide următorul plic și a descoperi supriza genera emoții din moment ce deschideau ochii dimineața. Firește, se bucură foarte mult atunci când găsesc ceva dulce, însă neapărat cer și activități.

Nu mă țin de o singură listă și, odată cu creșterea copiilor, încerc să ajustez sau modific activitățile zilnice, bazându-mă și pe experiența anului precedent.

Pentru a vă oferi o idee despre activități, am lăsat aici Lista Activitățile pentru Calendarul de Crăciun pe care o puteți descărca.

Anul acesta, dacă reușesc, poate găsesc câteva idei de cadouri minuscule pe care le-aș putea include fie în punguțe sau ascunse prin casă, lăsându-le copiilor doar câteva indicii de a le găsi.

Pentru anul acesta încă nu am pregătit un calendar și cam înțeleg că sunt deja presată de timp. Aș putea folosi calendarul din anul trecut, însă mă tentează ideea de a încerca ceva nou.

Și, din moment ce avem foarte puține zile până la începerea numărătoarei inverse, am decis să vin cu câteva idei simple și ușor de confecționat din care să vă inspirați și voi.

7 idei simple de Calendar de Crăciun (Advent)

Alege unul care îți pare mai ușor de făcut sau mai potrivit dorințelor tale.

1. Punguțe din stofă reutilizabile

Eu încă anul trecut am dat de această idee, dar îmi părea un pic time-consuming. Însă, o poți face într-un mod mai simplu și chiar mă gândesc să optez pentru ideea aceasta, ținând cont că voi putea include aici și micile cadouri.

Se confecționează destul de ușor: se decupează cercuri din orice tip de stofă, se leagă cu un fir sau șiret și se agață fie de o creangă (ceea ce ar fi frumos) sau de un umeraș. Confecționarea acestui calendar, pas cu pas, îl găsești pe acest link.

2. Panou cu pliculețe

Acesta este calendarul pe care l-am confecționat anul trecut din diverse foi colorate găsite prin casă. L-am creat cu o zi înainte de 1 decembrie și mi-a luat cam 2-3 ore să-l fac. Așa că, dacă se începe din timp, poți să îl faci într-un tempou mai lent. Dar mi-a plăcut mult cum a ieșit. Bomboane, evident, nu încap în pliculețe, însă bilețele au fost cele mai așteptate.

>>Inspiră-te din cele 35 de activități de familie pentru o iarnă de neuitat

3. Pachete cu daruri

www.thefoxandstar.co.uk

Dacă ești în căutare de un calendar atractiv și ușor de făcut, atunci optează pentru ideea aceasta – doar pliază hârtia sub formă de plicuri mai mari și închide cu scoci colorat. Acestea au mărime perfectă pentru a pune și cadouri simbolice mici sau bomboane. Dar nu uita și de activități!

Le poți păstra într-un coș, fără să te gândești cum și unde să le agăți.

4. Bombonele din tuburi de carton

Această idee am găsit pe blogul suntmama.com și mi-a părut destul de creativă. Nu e complicat să îl confecționezi, însă ar trebuie să dispui de mai mult timp pentru a reuși. Dar mai ales dacă ai adunat până acum tuburi de cartol de la hârtie igienică. Eu chiar am multe 🙂

O altă idee de a folosi tuburile de carton, care ar putea să-ați răpească mai puțin timp, sunt acestea de jos, atârnate de un umeraș sau o creangă. Trebuie doar să le pliezi pe margini și să-l decorezi cum te ține imaginația.

Eu chiar am adunat un coș plin de aceste tuburi și deja am dilemă totuși pentru care idee de calendar să optez.

5. Mesaje din mini-sticle

www.themerrythought.com

Atunci când am dat de această idee, îndată mi-am amintit de eprubete de diverse mărimi mici pe care le-am zărit zilele trecute într-un magazin la Chișinău. Eu chiar ador chestiuțe minuscule și chiar m-am oprit la ideea aceasta, mai ales că poți refolosi acest tip de calendar și în anii următori.

>>Citește și „Mami, deci Moș Crăciun chiar nu există?”

Firește, cadouri sau bomboane nu vor încăpea în aceste eprubete, însă vei putea lăsa indicii unde să le găsească. Dar pentru asta trebuie să determini „logistica”. Însă sunt convinsă că se vor bucura și de careva mesaje frumoase scrise în adresa copilului sau idei de a petrece seara în familie în așteptarea Crăciunului.

6. Calendar în stil Minimalist

Această idee de calendar a fost găsită pe blogul KateRotari.md care a avut parte și de ajutor din partea soțului, dar poți atârna aceste plicuri și de un fir de ață. Plicurile le puteți confecționa și singuri, de mărime dorită, sau puteți găsi la o papetărie.

Sau, dacă nu reușiți să faceți rost de un suport pentru plicuri, le poți și atârna de o creangă sau umeraș.

7. Calendar din cutii de la chibrite

Calendar de Craciun Advent

Dacă dispui de mai mult timp disponibil și ești pregătită să faci un calendar mai deosebit, atunci optează pentru această idee – din cutiuțe de la chibrite. Descrierea procesului îl găsești pas cu pas în articolul mai vechi Cum să creezi un calendar de Crăciun {Advent}

Cred că e timpul să mă grăbesc să determin lista cu activități și idei de cadouri simbolice (dar nu pentru fiecare zi) și îndată cum ieșim din weekend, mă apuc de calendar care va fi lansat de 1 decembrie – exact și ziua în care tradițional împodobim pomul nostru de Crăciun.

Câteva idei simple ți-am oferit, așa că e timpul să te apuci să creezi un calendar de Crăciun pentru a-ți bucura copilul nu doar cu dulciuri, dar și activități de conectare – pentru că, până la urmă, asta este cea mai mare necesitate a unui copil.

Ești și tu pasionată de această tradiție? Mi-ar plăcea să descopăr care sunt activitățile din calendarul vostru. Aștept să-mi scrii în comentarii.

Dar până apar următoarele idei de activități pentru copii, nu uita să te abonezi la blog AICI sau la pagina de Facebook pentru a primi notificări de publicare a noului articol. Mă poți urmări și pe profilul de Instagram, unde zilnic vin cu inspirații în Istorii.

Cu Drag, Natalia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *