Idei originale de paturi în stil Minimalist pentru copilul tău {eco-friendly}

PENTRU MAMI

În momentul în care copilul tău nu mai încape în pătuțul mic, întelegi că nu mai e bebeluș și începi să te intrebi:

  • Care ar trebui să fie următorul pat pentru copil?
  • Cum ar trebui să arate acest pat?
  • Îi luăm un pat care i-ar ține și până la adolescență?
  • Sau îl luăm să doarmă între noi?
  • Cum să-l protejăm de eventualele căderi din pat?

Noi deja am depășit această etapă și am avut mai puține dileme și întrebări deoarece exact pe atunci ne proiectam noua casă și am determinat din start cum vor fi poziționate paturile copiilor astfel încât să fie ușor micuței să se urce în pat, dar totodată să fie protejată în timpul somnului. Pe atunci nu aveam multe opțiuni originale de paturi pe piața Moldovei care nu sunt prelucrate cu substanțe toxice și care ar asigura și bare de protecție, de aceea am inventat un proiect individual.

Pe mine niciodată nu m-au atras paturi pentru copii ca din povești, colorate și cu structuri complicate care ar încărca odaia copilului și ar folosi prea mult spațiu.

De câțiva ani am adaptat stilul minimalist în casa noastră și această tendință își are beneficiile sale. Copiii nu au nevoie de tot felul de dulapașe, rafturi sau structuri care le-ar fura din spațiul lor de joacă și care ar aduna și praf (pe care tot părintele va trebui să-l tot șteargă).

Citește și 10 moduri prin care să te conectezi cu preșcolarul tău

Recent, am fost chiar tentată să mă apuc să fac careva modificări în camera copiilor – atunci când am vizitat showroom-ul Baumall la Chișinău la invitația lor de a descoperi paturi originale non-toxice în stil minimalist. Și de curiozitate mi-am luat și copiii pentru a afla și impresiile lor.

Showroom Baumall – paturi BabyTime pentru copii

Detaliul esențial care m-a tentat să descopăr aceste paturi este însuși materialul care asigură un mediu departe de substanțe nocive. Paturile sunt realizate din lemn masiv de fag ecologic fiind finisate cu ulei de in natural și nu sunt prelucrate cu vopsele toxice, ceea ce asigură copilului un somn calitativ și un start sănătos în viață.

Copiii chiar au nevoie de un mediu non-toxic și cât mai natural în locul în care își creează lumea lor imaginară, devin super-eroi și prințese, plâng, râd, se ascund și au cele mai colorate vise.

Copiii erau surprinși de ce au văzut și testau diverse structuri și modele. Uneori se și certau „a cui” este patul, iar eu urmăream curioasă din spatele obiectivului foto.

Căsuțele acestea sunt atât de simpatice!

Toate paturile sunt asigurate cu bară de protecție pentru copilul care abia iese din pătuțul de bebeluș. În plus, nu există colțuri sau margini ascuțite – ceea ce înseamnă că copilul nu se va trauma în timp ce se joacă pe pat.

O altă idee este și patul-căsuță în stil Montessori care este așezat pe podea – deci la nivelul copilului: se poate urca singur în pat și coborî ușor, ceea ce-i încurajează independența de la vârstă fragedă. În plus, îl învață mai repede să doarmă fără bară – dacă cade din pat, nu o va simți – mai ales dacă mai e o pernă pe podea alături de pat. Așa că puteți dormi liniștiți.

Citește și despre cum arată o zi din săptămână în familia noastră

Totodată, acest pat devine instantaneu și un loc de joacă – copiii mei se jucau fără riscul de a cădea din pat 🙂

Fiului, în schimb, i-a plăcut mult patul mai înalt și cu locul pentru depozitare. Zilele următoare chiar mă tot bătea la cap că vrea pat-căsuță.

Dacă ți se pare că patul nu oferă culoare camerei copilului, te poți juca cu diverse accesorii precum lenjerie de pat, perdele sau tablouri.

Minimalista din mine a rămas extrem de impresionată de tot ce a descoperit și de fiecare dată când intru în odaia copiilor mei, încep a vizualiza cum le-aș face schimbări 🙂

Despre Baumall

Baumall este o companie autohtonă care confecționează paturi și pătuțuri din lemn natural de fag din zona carpatică a Ucrainei. La finisare se folosesc doar vopsele ecologice fără miros, pe bază de apă, hipo-alergenice, iar acest lucru este extrem de important pentru siguranța copilului.

Comenzile se pot face atât online pe www.baumall.md, cât și direct vizitând showroom-ul din Chișinău (în sectorul Râșcani și Buiucani).

Baumall este prezent și pe piața României, așa că nu ezitați să-i cunoașteți mai bine pe www.baumall.ro. sau îi puteți urmări pe facebook/baumall.ro.

*Toate pozele din acest articol au fost realizate în showroom-ul Baumall.

Tu ce pătuc alegi pentru copilul tău?

*Acest articol a fost sponsorizat de Baumall, însă toate părerile și textul din acest articol sunt ale mele personale. Vă mulțumesc că susțineți brandurile care susțin acest blog. 

Cu Drag, Natalia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *